Jelenlegi hely

Hírolvasó

Ministrul Educației, Ligia Deca, în vizită la Biroul de Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii

Edu.ro - k, 13.2.2024 - 11:50
13 Feb 2024

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit luni, 12 februarie 2024, la Washington D.C., cu Scott Weinhold, Secretar de Stat adjunct în cadrul Biroului de Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentului de Stat al SUA. Doamna Ligia Deca a fost însoțită de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și fost preşedinte al Boardului Comisiei Fulbright US-România (2009 - 2012, 2015 - 2019, 2021 - 2023).

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind evoluția programului Fulbright în România, a cărui implementare a debutat în anul 1960. Prin programul Fulbright cetățenii români beneficiază de burse de studiu și de cercetare în universități de prestigiu din SUA, iar cetățeni americani beneficiază de burse de studiu și cercetare în universități românești de renume. Până în prezent, peste 3.600 de studenți, profesori și cercetători români și americani au beneficiat de bursele Fulbright.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat eforturile făcute de Guvernul României pentru creșterea numărului de burse: „Contribuția părții române în raport cu fondurile alocate de partea americană pentru funcționarea Programului Fulbright și dezvoltarea schimburilor universitare a crescut considerabil. Ne bucurăm să anunțăm că bugetul alocat burselor Fulbright a crescut an de an, ajungând ca, în 2024, să avem o majorare considerabilă și de bun augur.” 

De asemenea, a avut loc o discuție valoroasă despre importanța educației media pentru generațiile actuale, cu atât mai mult în perioada alegerilor. Ministrul Ligia Deca a vorbit despre inițiativele educaționale care există deja - și care sunt susținute de parteneri din societatea civilă - și despre oportunitățile pe care le oferă noul curriculum pentru liceu. Reprezentanții Departamentului de stat au exprimat deschidere pentru cooperare și schimb de experiență în acest domeniu. 

Alte teme abordate au fost: 

- eficientizarea mecanismului de recunoaștere a competențelor dobândite de studenții americani în România, în special pentru studenții la medicină, al căror număr a crescut în ultimii ani; 

- posibilitatea organizării unor schimburi de experiență între profesorii din România și cei din SUA; 

- inițierea programului Flex Abroad, în cadrul căruia, pentru prima dată, 5 elevi americani vor studia timp de un an în România;

- importanța granturilor acordate pentru cei peste 3000 de români care au beneficiat de programe de studiu și nu numai în SUA pentru a menține legătura cu profesioniștii americani. 

Partea americană a apreciat eforturile statului român de a sprijini elevii din Ucraina să-si continue educația, precum și de a introduce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru pentru liceu. 

Ținând cont de multitudinea programelor de colaborare, de succesul și de impactul acestora, delegația Ministerului Educației a propus Departamentului de stat completarea și reînnoirea cadrului legal de colaborare în domeniul educației.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Informare de presă: consultare publică proiect modificare acte normative

Edu.ro - h, 5.2.2024 - 17:37
05 Feb 2024

Ministerul Educației a lansat astăzi, 5 februarie, în consultare publică, un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 198/2023 și modificarea și completarea altor acte normative.

Modificările propuse au ca scop asigurarea unui cadru normativ clar și predictibil pentru asigurarea dreptului la educație și pentru respectarea drepturilor personalului din sistemul național de învățământ prin armonizarea acțiunilor întreprinse pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 198/2023, precum și a dispozițiilor din Legea-cadru nr. 153/2017 și din OUG nr. 115/2023, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii în sistem (între elevi și pentru cadrele didactice).

Astfel, conform proiectului:

  • Pentru asigurarea unui număr cât mai mare de beneficiari ai Programului Național Masă Sănătoasă, cu încadrarea în bugetul alocat, se propune modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, în sensul în care, în anul 2024, pentru Programul Naţional Masă Sănătoasă se asigură fonduri de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, în limita sumei de 1.139.400 mii lei (aprobată într-o poziţie distinctă într-o anexă la Legea bugetului de stat pe anul 2024) pentru preşcolarii şi elevii din minimum 1000 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, față de maximum, cât era prevăzut anterior. Repartizarea sumelor pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi de învăţământ, precum şi normele metodologice de aplicare a Programului Naţional pentru anul 2024 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei.

  • Pentru plata indemnizației de hrană și acordarea voucherelor de vacanță pentru personalul din sistemul de învățământ se propun completarea art. 18 din Legea 153/2017 în sensul în care pentru personalul din sistemul de învățământ acordarea indemnizației de hrană prevăzute la alin. (1) se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază și nu la salariile nete cumulate obținute prin încheierea mai multor contracte individuale de muncă, respectiv completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, în sensul în care pentru personalul din sistemul de învățământ acordarea voucherelor de vacanță prevăzute la alin. (2) se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, luând în calcul toate elementele/componentele salariale aferente funcției de bază, inclusiv indemnizația de hrană pentru persoanele care au beneficiat de aceasta, din luna acordării voucherelor de vacanță.

  • Pentru plata sporului de doctorat se propune completarea art. 14 din Legea nr. 153/2017, în sensul în care  prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și  pentru personalul didactic și de cercetare din învățământul superior, verificarea se realizează prin evaluarea anuală realizată de angajator, față de evaluare lunară, așa cum este prevăzut în prezent, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii învățământului superior  nr. 199/2023 cu modificările și completările ulterioare.

  • Pentru a fi asigurate, inclusiv în anul școlar 2023-2024, bursele elevilor din învățământul preuniversitar înscriși în unitățile proprii de învățământ, prin Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, se propune modificarea articolului 42 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, în sensul că finanţarea de bază,- complementară și specială, precum şi cheltuielile de instruire şi întreţinere a elevilor din învăţământul preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt asigurate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, informaţiilor, ordinii publice şi securităţii naţionale, din fondurile alocate din bugetul de stat.

BIROUL DE PRESĂ

Informare privind simularea Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII) 2024 // Prima probă

Edu.ro - h, 5.2.2024 - 15:03
05 Feb 2024

Simularea examenelor programate la finalul ciclurilor gimnazial și liceal în anul școlar 2023 - 2024, organizată la nivel național de Ministerul Educaţiei, a început astăzi, 5 februarie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII).

Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, rata de prezență (ora de referință a datelor: 14:00) a fost de 93,4%: peste 164.600 de elevi prezenți din numărul celor înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent (176.266 de elevi). Au fost eliminați 6 elevi ca urmare a unor tentative de fraudă.

Platforma destinată evaluării digitalizate a funcționat în parametri optimi pe toată durata derulării procesului de încărcare a lucrărilor, cu excepția unui scurt interval de timp (aproximativ 20 de minute), însă fără a se înregistra blocaje.

Simularea EN VIII continuă marți, 6 februarie, cu proba scrisă la Matematică, și se încheie miercuri, 7 februarie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare, aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, aici.

Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 23 februarie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale.

Alte informații utile sunt publicate în ghidul disponibil aici.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: simulare EN VIIIcomunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

15 februarie: Ziua Națională a Lecturii

Edu.ro - p, 2.2.2024 - 13:45
02 Feb 2024

În contextul Zilei Naționale a Lecturii, ministrul Educației, Ligia Deca, invită cadrele didactice să organizeze activități de promovare a lecturii în rândul antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor pe toată durata lunii februarie.

Ziua Națională a Lecturii ne oferă contextul să promovăm importanța lecturii și să propunem rutine de lectură (#citimZideZi). Elevii au nevoie să devină cititori competenți pentru a face față cu succes provocărilor societății actuale. Noi avem responsabilitatea să-i atragem și să îi susținem în drumul lor spre descoperirea cărților. Fiți alături de noi, împreună putem crește viitoarele generații de cititori!”, a transmis ministrul Ligia Deca.

În acest sens, pe parcursul lunii februarie, pot fi inițiate una sau mai multe activități precum:

- cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia;

- întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori;

- ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte;

- vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane;

- expoziții cu desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte;

- discuţii despre drepturile de autor și scrierea creativă originală ;

- expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor.

Pentru derularea acestor activități pe parcursul lunii februarie, dar și pe termen lung, în mod constant, ministrul Educației încurajează o abordare integrată prin colaborarea cu Palatele copiiilor, bibliotecile locale sau județene, organizațiile neguvernamentale, asociațiile de părinți, consiliile județene/al Municipiului București, consiliile elevilor, companii și/sau orice alte entități interesate de promovarea lecturii.

Vă invit să împărtășiți cu noi, pe rețele de socializare, activitățile organizate de dumneavoastră și vă mulțumesc pentru implicare. Mottoul nostru comun este: Citim zi de zi (#citimZideZi)”, a mai declarat ministrul Ligia Deca.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Informare de presă: Soluții identificate pentru asigurarea transportului elevilor

Edu.ro - sze, 31.1.2024 - 16:27
31 Ian 2024

În urma intrării în vigoare a HG 1337/2023 de modificare și completare a HG 810/2023 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi, Ministerul Educației a transmis astăzi, 31 ianuarie, inspectoratelor școlare deschiderile de credite (în sumă de e 51.993.212 de lei de la Titlul 57 „Asistență socială”) pentru:

  • Plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului școlar curent până în prezent;

  • Plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeași perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene.

Cu alte cuvinte, suma cuprinde atât restanțele aferente anului  2023, cât și solicitările primite până astăzi, 31 ianuarie, de la inspectoratele școlare pentru luna ianuarie 2024.

Menționăm că, începând cu data de 1 februarie 2024, se aplică soluțiile identificate pentru asigurarea transportului elevilor atât prin eliberarea abonamentelor gratuite, cât și prin sume forfetare, iar Ministerul Educației va asigura fluxurile financiare necesare pentru ca fiecărui elev să-i fie asigurat dreptul la educație.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Participarea Ministrului Ligia Deca la reuniunea miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (ASEM9)

Edu.ro - szo, 27.1.2024 - 12:03
27 Ian 2024

Ministrul Educației, Ligia Deca, a participat în perioada 25 - 26 ianuarie 2024 la cea de-a IX-a reuniune a miniștrilor educației din cadrul platformei de cooperare Asia-Europa (ASEM9). Evenimentul, organizat de Ministerul Educației, Sportului, Tineretului, Cercetării și Inovării din Malta, s-a desfășurat sub deviza „Nimeni nu rămâne în urmă” (Leaving no one behind).

Ministrul Ligia Deca a intervenit în cadrul lucrărilor pe tema legăturii între educație și obiectivele de dezvoltare durabilă. România reprezintă un bun exemplu din acest punct de vedere, prin adoptarea Strategiei naționale  de dezvoltare durabilă 2030, alături de o serie de inițiative pentru incluziune și echitate în educație, formarea profesorilor și sprijinirea sistemului de educație în dubla tranziție „digitală” și „verde”. Acestea sunt prevăzute, la nivel general, de noile legi pentru învățământul preuniversitar și învățământul superior, intrate în vigoare în septembrie 2023.

Obiectivul de dezvoltare durabilă 4 - Educația de calitate a fost transpus la nivel național printr-o serie de inițiative și proiecte care vizează combaterea inegalităților prin asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, printre acestea numărându-se Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), lansat în ianuarie 2022 și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Proiectul privind învățământul secundar - ROSE (Romanian Secondary Education), CRED - Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți sau viitorul Program național de reducere a abandonului universitar (PNRAU).

De asemenea, în ceea ce privește tranziția verde, România a adoptat prima Strategie națională privind educația pentru mediu și schimbările climatice pentru 2023 - 2030, care prevede o serie de acțiuni pentru a crește conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la dezvoltarea durabilă și responsabilitatea față de mediu. Programul adoptat în acest sens, Săptămâna Verde, este complementar altor măsuri care prevăd introducerea în oferta națională de curriculum la decizia școlii a unor discipline dedicate educației privind adaptarea la schimbările climatice și protecția mediului.

În marja reuniunii ASEM9, ministrul Ligia Deca a avut patru întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai unor state din cele două continente.

Prima întâlnire bilaterală a fost cu gazda evenimentului, Ministrul Educației, Sportului, Tineretului, Cercetării și Inovării din Malta, Excelența Sa Clifton Grima. Printre subiectele discutate s-au numărat și două priorități pentru România: educația timpurie și atractivitatea carierei didactice.

O altă întrevedere a fost cu Excelența Sa Dr. Zambry Abd Kadir, ministrul pentru învățământ superior în Malaysia. În cadrul acestei discuții, au fost punctate progresele înregistrate în ceea ce privește colaborarea între universitățile din cele două state, în ultimii ani fiind semnate 11 acorduri bilaterale interuniversitare.

Ministrul Ligia Deca a avut o întâlnire bilaterală și cu Viceministrul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia, Excelența Sa Fujiwara Akio. Pornind de la parteneriatul strategic semnat între România și Japonia în anul 2023, Ministerul Educației urmărește să ia în considerare politicile Japoniei adoptate în vederea îmbunătățirii rezultatelor obținute de elevi la testarea din cadrul Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, cu accent pe reducerea discrepanțelor între elevii care provin din medii socioeconomice diferite.

Un alt partener strategic al României în domeniul Educației este Elveția. Ministrul Ligia Deca a avut o întâlnire cu Excelența Sa Ambasadorul Jacques Ducrest, printre subiectele discutate fiind și finanțarea de 10 milioane CHF pentru dezvoltarea învățământului dual, cu accent pe nivelul 5 de calificare, din partea statului elvețian, până în 2029. Activitățile finanțate vizează revizuirea și pilotarea calificărilor profesionale pentru învățământul dual, precum și analiza de sistem.

Rezultatele discuțiilor din cadrul reuniunilor ministeriale au fost cuprinse în Concluziile Președintelui (Chair’s Conclusions), pregătite de țara gazdă, cu sprijinul Secretariatului și validate în cadrul reuniunilor înalților oficiali, fiind acoperite inclusiv subiecte precum recunoașterea și mobilitatea echilibrată, învățarea pe tot parcursul vieții, învățământul profesional și tehnic ori digitalizarea proceselor educaționale.

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Lansarea în consultare publică a Ghidului solicitantului pentru apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”

Edu.ro - sze, 17.1.2024 - 14:01
17 Ian 2024

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C15: Educație.

Documente supuse consultării:

Prin intermediul acestui apel se urmărește dezvoltarea și implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, ce are ca obiectiv dezvoltarea competențelor-cheie de pedagogie digitală, pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare la clasă.

Solicitanții eligibili (care pot depune proiecte atât individual, cât și în parteneriat) sunt:

  • Instituții de învățământ superior publice sau private, acreditate sau autorizate provizoriu;

  • Furnizori publici sau privați de formare continuă.

Solicitanții etrebuie să demonstreze în cererea de finanțare următoarele:

  • capacitatea managerială (existența resurselor umane și materiale) de a planifica si organiza programul de formare;

  • expertiză și resursele necesare de a derula activitățile de monitorizare și evaluare propuse în cadrul Proiectului;

  • experiență anterioară în formarea continuă a cadrelor didactice.

Beneficiarul finanțării trebuie să prioritizeze, în cadrul grupului-țintă, cadrele didactice de la nivelul gimnazial și liceal, precum și cadrele didactice din mediul rural și din zonele defavorizate. Pentru a respecta distribuția regională, un solicitant al finanțării poate selecta cadrele didactice din cadrul unei singure regiuni de dezvoltare a României în cadrul unui proiect, însă poate depune unul sau mai multe proiecte pentru una sau mai multe regiuni de dezvoltare.

Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 80 de milioane de euro (fără TVA). 

Activitățile eligibile, obligatorii în cadrul prezentului apel, sunt:

  • Activități privind îmbunătățirea competențelor de pedagogie digitală a cadrelor didactice (programul de formare în competențe de pedagogie digitală);

  • Activități privind aplicarea în procesul didactic a competențelor îmbunătățite.

Observațiile și recomandările privind ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro în perioada 17 - 30.01.2024.

Etichete: comunicate de presăconsultare PNRRpedagogie digitalăCategorie: Comunicate de presă

Programul Național „Masă sănătoasă” a fost adoptat prin hotărâre de Guvern

Edu.ro - cs, 11.1.2024 - 14:59
11 Ian 2024

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 11 ianuarie, hotărârea inițiată de Ministerul Educației, act normativ care instituie Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS).

Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.

Programul Național „Masă sănătoasă” are ca scop sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.

În vederea asigurării continuității intervenției acordate prin Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, cele 450 de unități de învățământ preuniversitar beneficiare, aprobate prin HG nr. 999/2023, sunt incluse, de drept, în Programul Național „Masă sănătoasă” pentru anul calendaristic în curs.

Unitățile administrativ teritoriale cu unități de învățământ preuniversitar cuprinse în Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar (aceste unități de învățământ fiind incluse de drept în lista aferentă anului 2024) pot începe procedurile de implementare a Programului Național „Masă Sănătoasă” pentru acest an.

Finanțarea PNMS se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București. Sumele prevăzute pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau din alte surse de finanțare, legal prevăzute, în următoarele situații:

a) stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice mai mari decât cea prevăzută în HG;

b) creșterea, în perioada aplicării Programului național “Masă sănătoasă”, a numărului de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile de învățământ.

Bugetul alocat pentru Programul Național „Masă sănătoasă” în anul 2024 este 1.139.400 mii lei, în beneficiul preșcolarilor și elevilor din maximum 1.000 de unități de învățământ preuniversitar de stat, așa cum este prevăzut în Ordonanța de urgență nr. 115/2023.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

[UPDATE] Situația unităților de învățământ din județele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile

Edu.ro - k, 9.1.2024 - 20:43
09 Ian 2024

Data/ora de referință: 9 ianuarie 2024, ora 19:30

Ministerul Educației a organizat astăzi o videoconferință la care au participat Ministrul Educației, Ligia Deca, Secretarul de Stat Ionel Florian Lixandru și inspectorii școlari generali, în contextul în care, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a fost suspendată activitatea cu prezență fizică în unități de învățământ din mai multe județe. 

În urma actualizărilor primite în cursul acestei seri, începând de marți, 10 ianuarie, se vor relua cursurile cu prezență fizică în majoritatea școlilor în care activitatea a fost suspendată astăzi, 9 ianuarie

Măsura suspendării activității cu prezență fizică se menține și mâine, 10 ianuarie, în școli din următoarele județe:

  • Brăila: o unitate de învățământ (structură), în baza hotărârii consiliului de administrație al unității;

  • Iași: 8 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității;

  • Neamț: 2 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității.

Recuperarea activității didactice pentru ziua de 9 ianuarie se va desfășura în cadrul unui program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Majorări semnificative ale costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, începând din acest an

Edu.ro - k, 9.1.2024 - 14:58
09 Ian 2024

Ministerul Educației a încheiat recent (8 ianuarie) consultarea publică dedicată adoptării legislației privind determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, care va sta la baza repartizării fondurilor alocate unităților de învățământ preuniversitar pentru finanțarea de bază (atât pentru cheltuieli de natură salarială, cât și pentru cheltuieli cu formarea continuă, bunuri și servicii). 

Cu acest prilej, au fost puse în consultare publică și avizate în ședința de astăzi, 9 ianuarie, a Comisiei de Dialog Social, propunerile de creșteri procentuale semnificative și în valoare absolută ale costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, bazate pe analiza efectuată asupra măsurilor cu impact bugetar adoptate în anul 2023 și a măsurilor asumate de Guvernul României pentru anul 2024, astfel:

1. Pentru cheltuieli de natură salarială, valoarea coeficientului 1 crește cu 38%, de la 6.834 lei la 9.431 lei, ceea ce se traduce prin cea mai mare creștere de la adoptarea mecanismului de finanțare per antepreșcolar/preșcolar/elev în sistemul de învățământ preuniversitar. Prin aplicarea coeficienților de diferențiere, valoarea costului standard poate ajunge, de exemplu, pentru  nivelul antepreșcolar, la 23.150 lei.

2. Pentru cheltuieli cu formarea continuă, bunuri și servicii, valoarea coeficientului 1 crește cu 13,8%, respectiv de la 570 lei la 649 lei, peste media creșterilor anuale aplicate de la adoptarea mecanismului de finanțare per antepreșcolar/preșcolar/elev. Și în acest caz valorile pot fi superioare, în funcție de tipul de unitate, mediul urban/rural și zona de temperatură în care este încadrat fiecare județ. Se obțin astfel valori de până la 1.058 lei în cazul nivelului antepreșcolar.

După ce vor parcurge etapa de avizare interministerială, proiectele inițiate de Ministerul Educației urmează a fi adoptate de către Guvern.

Ministrul Educației, Ligia Deca: „Avem cea mai mare creștere a costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, efect direct al intrării în vigoare a pachetului legislativ adoptat anul trecut. Această majorare, atât în valori procentuale, cât și în valori absolute, alături de veniturile salariale majorate pentru personalul din școli, investițiile fără precedent în infrastructură prin PNRR, creșterea cuantumului și a numărului de burse și extinderea programului «Masă sănătoasă» au menirea de a îmbunătăți semnificativ calitatea sistemului de educație din România.”

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Informare de presă: Școli cu activitate suspendată din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Edu.ro - k, 9.1.2024 - 10:06
09 Ian 2024

Data/ora de referință: 9 ianuarie 2024, ora 9:00

Conform informărilor primite din teritoriu până în acest moment, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, astăzi, 9 ianuarie, este suspendată activitatea cu prezență fizică în unități de învățământ din mai multe județe, respectiv: 

  • Bacău: 3 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unităților școlare;

  • Botoșani: 4 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unităților școlare;

  • Brăila: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unităților școlare;

  • Buzău: 2 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unităților școlare;

  • Galați: 7 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unităților școlare;

  • Iași: toate unitățile de învățământ, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență;

  • Neamț: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unităților școlare;

  • Suceava: o unitate de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității școlare. 

Vom reveni cu actualizări, pe măsură ce informațiile ne vor fi comunicate.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Informare de presă: adoptarea Ordonanței de urgență privind unele măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și din alte sectoare bugetare

Edu.ro - cs, 28.12.2023 - 18:06
28 Dec 2023

În ședința de Guvern de astăzi, 28 decembrie, a fost aprobat proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și din alte sectoare bugetare.

În sinteză, se vor opera următoarele majorări salariale pentru angajații din învățământ:

  • Pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, creșterile sunt între 19,4% și 20,5%, creșterea salarială brută medie totală în 2024 fiind de aproape 20% (din care vom avea o creștere brută medie de aproape 13% din luna ianuarie 2024).

  • Pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din luna decembrie 2023, creșterea brută medie totală în 2024 va fi de peste 36% (din care creșterea brută medie în luna ianuarie 2024 va fi de 30%). 

  • Pentru universitar, creșterile sunt între 15% și 21% (cea mai mare creștere: lectori peste 21%, urmată de asistent universitar - peste 20%).

  • Pentru personalul didactic auxiliar, creșterea salarială brută medie totală în 2024 este de 15.5%, în luna ianuarie 2024 creșterea medie fiind de aproximativ 10%). 

  • Pentru personalul administrativ (nedidactic), creșterea salarială brută medie totală în 2024 va fi de 15% (cu 9% începând din luna ianuarie 2024). 

Pentru alte detalii, vă rugăm să consultați documentele atașate.

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presăfisiere:  AI_5_didactic preuniv.pdf Exemple_cresteri_salariale_ianuarie_iunie 2024_didactic de predare_conducere_aux_nedid.pdf

Ghidul solicitantului pentru apelul competitiv „Primul student din familie” a fost pus în consultare publică

Edu.ro - sze, 20.12.2023 - 14:36
20 Dec 2023

Primul student din familie devine o realitate! Am pus în consultare publică, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte „Primul student din familie”.

Creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate reprezintă o prioritate prevăzută în noile legi ale educației și a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”.

De ce avem nevoie de un astfel de program?

  • Probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puțin 50% mai mare decât din mediul urban: este nevoie să susținem tinerii din mediul rural să-și continue studiile la universitate;

  • În lipsa unor măsuri de integrare socială și academică în mediul universitar, șansele acestora de a abandona învățământul superior sunt mai crescute: este nevoie să îi sprijinim să finalizeze studiile;

  • Existența unui absolvent de studii superioare în familie atrage o serie de beneficii pentru aceasta: creșterea calității vieții, creșterea gradului de implicare socială și creșterea veniturilor (prin comparație cu elevii care nu reușesc să-și continue studiile la universitate).

Primii studenți din familie vor deveni, astfel, un exemplu de urmat în cadrul familiei și comunității lor!

Primul student din familie este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și va fi finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+.

Măsurile dedicate creșterii accesului la studii universitare, inclusiv pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar vizează:

  • Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;

  • Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;

  • Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.

Programul se va desfășura sub forma unui apel competitiv în care solicitanții eligibili sunt instituțiile de învățământ superior de stat și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care își pot lua parteneri relevanți pentru atingerea obiectivelor proiectului.

„Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a Programului «Primul student din familie», reafirm angajamentul Ministerului Educației de a îmbunătăți politicile de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți care au cea mai mare nevoie de susținere. Decizia de a urma studiile universitare nu este atât de simplă, ci implică o serie de factori, care țin atât de disponibilitățile financiare ale familiilor și aparținătorilor, cât și de contextul social și cultural din care provin potențialii candidați. Prin programe de tipul «Primul student din familie» abordăm întocmai aceste aspecte, a declarat Ministrul Educației, doamna Ligia Deca.

Ghidul solicitantului și anexele sunt disponibile AICI.

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Informare de presă

Edu.ro - h, 18.12.2023 - 20:27
18 Dec 2023

Ministerul Educației transmite condoleanțe familiei elevului decedat în urma prăbușirii unui perete al internatului în care era cazat, în Odorheiul Secuiesc. Transmitem, de asemenea, multă putere familiilor ai căror copii au fost implicați în acest tragic incident. 

Din informațiile primite de la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Harghita, colegii victimelor au fost preluați de familii sau au fost cazați la un internat din vecinătate și sunt în siguranță. 

În cursul acestei seri, ministrul Educației, Ligia Deca, a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc. În acest sens, în această seară, doi reprezentanți ai Ministerului Educației se deplasează la fața locului.

Reiterăm că responsabilitatea pentru punerea în siguranță a clădirilor este a celor care le administrează.

Ministerul Educației ține permanent legătura cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și ai Inspectoratului Școlar Județean Harghita.

Nu există cuvinte prin care să poți descrie o tragedie precum cea petrecută în această după amiază în Odorheiul Secuiesc. 

Condoleanțe și multă putere familiilor copiilor implicați în acest tragic accident!

Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu trebuie să se mai întâmple! Fac apel la autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă. 

Suntem în permanentă legătură cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și ai Inspectoratului Școlar Județean Harghita. Și vom face tot ceea ce ține de Ministerul Educației pentru a preveni astfel de incidente tragice!”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca

Biroul de Presă

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Studiu: Evaluarea de către actorii educaționali a structurii anului școlar pe intervale de cursuri/module

Edu.ro - h, 18.12.2023 - 16:05
18 Dec 2023

Începând cu anul 2022 - 2023, structura anului școlar a fost împărțită în 5 intervale de cursuri (module), de 6-8 săptămâni de școală și 5 vacanțe. După primul an de implementare, la solicitarea Ministerului Educației, Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul CNPEE, a realizat un studiu care și-a propus să analizeze modul în care elevii, părinții, profesorii și directorii unităților de învățământ se raportează la organizarea pe intervale de cursuri/module a anului școlar.

Pentru realizarea cercetării a fost utilizată metoda anchetei pe bază de chestionar online. În perioada 17-31 octombrie 2023, au răspuns chestionarelor actorii educaționali din 892 de unități de învățământ (248 de școli primare, 487 de școli gimnaziale, 144 de licee, 13 școli profesionale), respectiv 375 de directori, 22.946 de elevi, 37.936 de părinți și 6.840 de profesori.

Majoritatea elevilor (61%) preferă organizarea pe intervale de cursuri/module a anului școlar. În urma experienței avute, aproximativ 70% dintre elevi doresc ca anul școlar viitor să fie organizat în continuare pe module.

Organizarea pe intervale de cursuri a anului școlar este percepută de majoritatea elevilor ca având numeroase beneficii, printre care mai buna gestionare a efortului din perioadele de școală (pentru 82% dintre elevi),mai mult timp liber (72%),reducerea presiunii aferente evaluărilor (61%),reducerea stresului legat de obținerea notelor (46%),respectarea ritmului propriu de învățare (60%), mai mult timp pentru aprofundarea anumitor teme/subiecte de studiu (54%).

Jumătate dintre părinții respondenți sunt de părere că anul școlar organizat în două semestre reprezintă o structură mai potrivită pentru copiii lor, elevi. În schimb, 36% dintre părinți optează pentru anul școlar organizat în cinci module, cu medii calculate la final de an.

Aproape 40% dintre părinți nu pot aprecia măsura în care noua structura a anului școlar ar fi mai potrivită, din perspectiva pregătirii elevilor pentru examenele naționale, comparativ cu structura de organizare pe două semestre.

Cu referire la structura anului școlar trecut, majoritatea covârșitoare a părinților (80% procente cumulate între mulțumit și foarte mulțumit) se declară mulțumiți de modul în care au fost organizate activitățile școlare.

Cei mai mulți dintre profesori (45%) susțin că actuala organizare a anului școlar în 5 intervale de cursuri ar trebui menținută în formula actuală, iar un sfert dintre profesori consideră că este o măsură bună, dar care are nevoie de unele îmbunătățiri. 80% dintre profesori consideră că această modificare a structurii școlare a adus beneficii la nivelul evaluării elevilor, în sensul reducerii presiunilor care se resimțeau mai ales în privința încheierii mediilor semestriale. Cea mai mare dificultate resimțită de profesori (62%) se referă la mobilizarea elevilor și reluarea efortului din cauza fragmentărilor timpului școlar.

Potrivit directorilorprincipalul beneficiu al structurii pe module a anului școlar se observă la nivelul stării de bine a elevilor (pentru 60% dintre directori). Climatul școlar și starea de bine a profesorilor sunt asociate, de asemenea, unor schimbări pozitive de către majoritatea directorilor (aproximativ 53%). În același timp, însă, peste o treime dintre directori constată o scădere a calității practicilor de evaluare, notare și încheiere a mediilor - procentele o indică drept cea mai frecvent menționată schimbare negativă. Astfel, cel mai critic aspect influențat de schimbarea structurii școlare rămâne evaluarea.

Principalele rezultate ale studiului sunt disponibile aici, iar varianta preliminară a studiului este disponibilă aici.

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presăfisiere:  sinteza_rezultate_studiu_UCE_2023.pdf

De la 338 de milioane de euro la peste 588 de milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului dual din România!

Edu.ro - h, 18.12.2023 - 13:03
18 Dec 2023

Guvernul României a aprobat, prin Memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte aferent Reformei 4, Investiției 6, din componenta de educație pe PNRR, privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate.

Astfel, vom avea 29 de campusuri de învățământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României!

Prin dezvoltarea acestor campusuri de învățământ dual vom contribui nu doar la dezvoltarea învățământului dual, atât de necesar în țara noastră, ci vom contribui cu toții la creșterea unor noi generații de absolvenți care vor participa la diversificarea economiei, dată fiind varietatea ridicată de specializări la nivelul proiectelor eligibile pentru finanțare, respectiv: mecanică, electronică, telecomunicații, industrie alimentară, industrie hotelieră, tehnică medicală, informatică sau industria de apărare etc.

De altfel, dezvoltarea învățământului dual reprezintă o măsură ce va conduce la recredibilizarea majoră a rutei educaționale profesionale, reconectând într-un mod accelerat mediul privat la cel universitar.

Pentru că e nevoie de coagularea tuturor eforturilor, din cadrul parteneriatelor privind dezvoltarea campusurilor de învățământ dual fac parte:

  • unități de învățământ preuniversitar

  • unități administrativ-teritoriale

  • instituții de învățământ superior

  • operatori economici care asigură pregătirea practică a elevilor și studenților.

Reamintim că, pentru prima dată, în România, se vor implementa inclusiv programe la nivel superior (licență, master, doctorat profesional), respectiv ISCED 6-8.

Totodată, prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, este prevăzută generalizarea învățământului profesional-dual preuniversitar începând cu anul școlar 2029 - 2030.

Alte măsuri conexe pentru dezvoltarea învățământului dual în România sunt:

  • dotarea unităților de învățământ tehnologice cu laboratoare de practică moderne,

  • creșterea cuantumului burselor oferite elevilor ce urmează acest tip de învățământ,

  • reforma planurilor-cadru și a programelor școlare, astfel încât ele să fie în strânsă legătură cu nevoile actuale ale pieței muncii etc. 

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Festivitate de premiere a olimpicilor internaționali 2023

Edu.ro - h, 11.12.2023 - 17:29
11 Dec 2023

marți, 12 decembrie, ora 11:00, Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București - 

Ministerul Educației organizează marți, 12 decembrie, festivitatea de premiere a elevilor laureați la olimpiadele internaţionale pe discipline școlare desfăşurate în anul 2023, a profesorilor care i-au pregătit şi a unităţilor de învățământ în care elevii studiază/au studiat.

Evenimentul se va desfășura în prezența ministrului Educației, Ligia Deca, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București (sala „Ion Caramitru”), cu începere de la ora 11:00.

Vor fi premiați 138 de elevi olimpici care au obținut 164 de medalii, premii și mențiuni la 28 de olimpiade internaționale și olimpiade/concursuri regionale pe discipline (juniori şi seniori), 138 de profesori care i-au pregătit și unitățile de învățământ (71) de proveniență. Dintre cei 139 de elevi merituoși, 20 de elevi au obținut 2, 3, 4 sau 5 distincții în competițiile internaționale.

Din totalul celor 164 de medalii/premii, elevii români au obținut 6 medalii de aur absolut (cu punctaj maxim), 51 de medalii de aur/premii I, 55 de medalii de argint/premii II, 30 de medalii de bronz/premii III, respectiv 22 de mențiuni/diplome echivalente.

În conformitate cu prevederile legale privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educației acordă elevilor medaliaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor de învățământ de unde provin elevii, diplome şi premii în bani.

Cuantumurile acestor premii pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaționale sunt, începând de anul trecut, următoarele: 20.000 lei - premiul I absolut (cu punctaj maxim), 15.000 lei - premiul I/medalie de aur, 12.500 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 10.000 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz și 6.000 lei - mențiune (sau diplome echivalente).

Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competițiile regionale/balcanice (seniori și juniori) sunt: 7.500 lei - premiul I/medalie de aur, 6.000 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 4.500 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz și 3.500 lei - mențiune (sau diplome echivalente).

Pentru profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii se acordă un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor premiați. În situația în care elevul premiat a fost pregătit de doi sau mai mulți profesori, stimulentul financiar se acordă în părți egale tuturor profesorilor pregătitori.

Pentru școala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest caz, stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări direcționagte, cu prioritate, disciplinei/disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare.

Ca urmare a aprobării bugetului de premiere înainte de desfășurarea ultimelor două concursuri din acest an, elevii medaliați la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori și la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori vor intra în posesia sumelor aferente performanțelor după desfășurarea acestei festivități (numărul lor nu face parte în acest moment din totalul celor 138 de olimpici). 

Fondul total de premiere alocat în acest an de Ministerul Educației este de peste 3.900.000 lei.

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Informare de presă: Raportul Național PISA 2022

Edu.ro - p, 8.12.2023 - 18:03
08 Dec 2023

Astăzi, 8 decembrie 2023, Ministerul Educaţiei, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Organisation for Economic Co-operation and Development-OECD) și Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au organizat dezbaterea „Rezultatele PISA 2022 în contextul reformei naționale în domeniul educației”, în cadrul căreia au fost detaliate și analizate rezultatele Raportului Național PISA 2022.

Evenimentul a fost organizat în marja celei de-a cincea ediții a „Global Forum on the Future of Education and Skills 2030”, desfășurată la București, în perioada 6 - 8 decembrie 2023.

Au fost prezenți ministrul Educației, Ligia Deca, directorul OECD Education and Skills, Andreas Schleicher, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie și coordonatorul național PISA 2022, Gabriela Noveanu, alături de reprezentanți ai mediului universitar și preuniversitar și ai societății civile.

Raportul a fost realizat de echipa Unității de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, coordonată de Gabriela Noveanu și cu suport tehnic din partea OCDE prin programul „Lead Analyst”.

Documentul oferă informații privind participarea României la PISA 2022, cadrul de competență pentru domeniile matematică, lectură și științe, tendințe cu privire la performanțele elevilor români, echitatea sistemului, starea de bine, precum și o analiză a asocierii resurselor investite în educație și a climatului școlar cu performanța elevilor la matematică.

Câteva dintre concluziile raportului:

  • Spre deosebire de alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanțele elevilor, ceea ce demonstrează că țara noastră a reușit să reducă impactul pandemiei.

  • Scorurile medii obținute de elevii din România în 2022 au fost similare cu cele înregistrate în 2018 la matematică, lectură și științe.

  • În România, 51% dintre elevi au atins cel puțin nivelul 2 de competență la matematică.  Aproximativ 58% dintre elevii din România au atins cel puțin nivelul 2 la lectură și aproximativ 56% au atins cel puțin nivelul 2 la științe.

  • 7% dintre elevii dezavantajați socioeconomic din România au reușit să obțină rezultate la matematică corespunzătoare nivelurilor de competență superioare (media OCDE: 10%).

  • Fetele declară niveluri mai scăzute ale satisfacției cu viața, comparativ cu băieții (7,2 față de 7,9).

  • Peste 87% dintre elevi declară că se simt in siguranță în școală și în jurul școlii.

  • 78% dintre elevi au fost de acord sau total de acord cu faptul că profesorii sunt interesați de starea de bine a elevilor lor și 27% dintre elevi au declarat că se simt intimidați de profesorii din școală. Intre 40% și 60% dintre elevi simt nevoia să primească mai multă atenție de la profesorii lor.

Noua Lege a învățământului preuniversitar creează cadrul necesar pentru a valorifica rezultatele studiului PISA și pentru a îmbunătăți competențele elevilor la lectură, matematică și științe. 

Câteva dintre măsurile incluse în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care au rolul de a reduce principalii factori de influență asupra rezultatelor, respectiv - sistemul de evaluare deficitar, decalajul de statut socio-economic dintre elevi, gradul de frecventare a educației timpurii, absenteismul școlar -, sunt:

  • Standardizarea evaluărilor naționale - Nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor va fi evaluat periodic, prin teste online, corespunzătoare fiecărui nivel și fiecărei clase. Aceste evaluări vor fi realizate prin Platforma națională de alfabetizare funcțională, conform standardelor de alfabetizare funcționale și corelate cu profilul absolventului.

  • Formarea dedicată a cadrelor didactice - Va fi înființat un Program național de formare a cadrelor didactice, în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor.

  • Creșterea numărului burselor școlare și a cuantumului acestora, ca formă de susținere, pe de o parte a performanței, pe de altă parte, a progresului în fiecare clasă.

  • Programul „Învățare remedială” - Sprijin pentru elevii cu dificultăți de învățare sau care înregistrează decalaje în învățare prin suport suplimentar, personalizat, din partea cadrelor didactice.

Acestor măsuri li se adaugă serviciile de educație timpurie de calitate, indiferent de mediu, care implică finanțarea a 98 de servicii de educație timpurie complementare; formarea a 21.000 specialiști din creșe și grădinițe prin PNRR în 2024 - 2025; susținerea autorităților publice locale, în vederea extinderii rețelei de creșe și grădinițe

Concluziile raportului vor fi utilizate în procesul de dezvoltare a proiectului „Mecanisme de intervenție pentru dezvoltarea alfabetizării funcționale în învățământul preuniversitar”, finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, ce prevede formarea a peste 29.000 de profesori din învățământul primar și gimnazial și participarea a peste 58.000 de elevi.

Participarea României la PISA 2022 a fost susținută prin proiectul ROSE (ROMANIA SECONDARY EDUCATION PROJECT), finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat Guvernului României de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Informații suplimentare privind rezultatele obținute de elevii din România în 2022 sunt disponibile în Raportul Național PISA 2022, publicat pe site-ul Unității de Cercetare în Educație (Centru Național PISA desemnat) și pe site-ul Ministerului Educației.  

BIROUL DE PRESĂ

Etichete: comunicate de presăCategorie: Comunicate de presă

Oldalak

Feliratkozás Inspectoratul Școlar Județean Covasna hírolvasó csatornájára