Jelenlegi hely

Salarizare

OU nr. 17/2017

In atentia centrelor financiare !

Alaturat va transmitem OU nr. 17/2017 spre aplicare.

Incepand cu intrarea in vigoare a prezentei ordonante - adica luna FEBRUARIE 2017-   NU SE MAI APROBA sporul pentru conditii penibile de 10 % acordat  pentru ingrijitori- personal nedidactic. 

Precizare Edusal 24.02.2017

Stimați colaboratori, Întrucât se așteaptă modificări legislative pentru salarizarea personalului nedidactic cu aplicare de la 1 februarie 2017, va fi necesară o nouă versiune ce să implementeze aceste valori. Așa cum știți deja, orice versiune vine cu salarizare nouă, invalidează statele de personal pentru actualizarea datelor. În aceste condiții, recomandările noastre pentru perioada următoare sunt: - se pot lucra statele de personal și cele de plată, mai puțin pozițiile de nedidactic pentru că: - din momentul publicării legislației, vom avea nevoie de 2-3 zile lucrătoare (estimăm) pentru a

Mențiuni EduSal

Începând cu ora 12:00 a fost oprit aplicaţia central pentru actualizare la versiunea 2.6. Pe durata acestei proceduri nu veţi putea comunica cu aplicatia central.

Mențiuni EduSal

NOTĂ: Conform noilor precizări Siveco, Edusal va fi funcțional azi după ora 16:00

Conform precizărilor Siveco, EduSal va fi funcțional astăzi în jurul prânzului întrucât se introduc majorările în aplicație.

Aprobarea statelor de personal și de plată aferente lunii NOIEMBRIE 2016

Aprobarea statelor de personal și de plată aferente lunii NOIEMBRIE 2016 se va face în perioada 25-29 noiembrie si după 5 decembrie.

Precizări "Dobânzi hotărâri judecătorești"

Referitor la situația "Dobânzi hotărâri judecătorești":

În situația în care nu ați comunicat cuantumul sumelor respective până la data și ora menționată (20.10.2016 ora 12:00), considerăm că nu există sume pentru plata dobânzilor, conform hotărârilor judecătorești.

Precizări situație "Necesar 2016"

Referitor la situația din Registrul On-Line "Necesar 2016":

Vă rugăm să treceți în coloana "Observații" suma necesară de rectificat, în mii lei, pentru plata salariilor în luna noiembrie (stat de plată octombrie)

Stare completare "Cost Standard"

La ora 12:43 (adică cu 2:43 după expirarea termenului) următoarele unități nu au finalizat situația cost standard din SIIIR:

ȘC. GIM. "ROMULUS CIOFLEC" ARACI

URGENT! Completare Cost Standard per Elev SIIIR

Vă rugăm să completați în SIIIR situația cost standard per elev (Date Statistice->Cost Standard) și să finalizați cu termenul de joi 13.10.2016 ora 10:00

Totodată varianta imprimată (atașată prezentei) asumată prin semnătură și ștampilă de către director și secretar va fi predată, în original, la secretariat cel târziu luni 17.10.2016

Numărul copiilor/elevilor trebuie să fie cel actual (real) în momentul completării machetei.

Oldalak

Feliratkozás RSS - Salarizare csatornájára