Jelenlegi hely

Apel pentru înscrieri la Conferința Națională de Educație Socială

Institutul Intercultural Timișoara organizează Conferința Națională de Educație Socială, în perioada 27-28 septembrie 2019 la Timișoara. Evenimentul va aduce împreună profesioniști din domeniul educației și reprezentanți ai minorităților naționale pentru a discuta pe tema educației interculturale în contextul noii programe de educație socială și pentru a lucra împreună pentru dezvoltarea unui ghid didactic de predare a educației interculturale.

Conferința se adresează următoarelor categorii de participanți:

 - Cadre didactice din învățământul gimnazial, cu preocupări în domeniul educației interculturale, inclusiv din școli cu elevi romi și din școli cu predare în limbile minorităților naționale.

 - Inspectori școlari și formatori de cadre didactice din cadrul Caselor Corpului Didactic și din cadrul altor structuri ce desfășoară programe de formare a cadrelor didactice

- Reprezentanți ai organizațiilor minorităților naționale preocupați de educația interculturală.

Termenul limită pentru înscriere: 6 septembrie 2019.


Detalii despre eveniment și înscriere sunt disponibile la:

  http://www.intercultural.ro/pages.php?d=detaliiagenda&idc=1&sel=313.