Eşti aici

EduSAL versiunea 2.20, Lichidarea lunii ianuarie 2019

După instalarea versiunii 2.20:
- vă rugăm să nu interveniţi asupra aplicaţiei până la finalizarea actualizării; 
- statele de personal şi plată de la luna ianuarie 2019 se vor invalida;
- vă rugăm să aveţi în vedere următoarele verificări de date:
-- Drepturile personalului de conducere ( mai ales Salariul grilă OUG 20)
-- Drepturile personalului încadrat pe coeficient conform Legii cadru nr. 153/2017

Atenţie! Nu trimiteţi spre aprobare statele de plată până la versiunea următoare pentru că acestea vor fi invalidate!!

Vă reamintim că pe perioada vacanţelor întregul personal didactic, inclusiv personalul de conducere, se află în concediu de odihnă fapt pentru care aceste informaţii trebuie să existe şi în Pontajele din aplicaţia EduSAL. În acest sens regăsiţi adresa ataşată. 

Modificările aduse la versiunea 2.20 constau în: 

1. Aplicarea art. 34 alin. 1 din OUG nr. 114/2018 respectiv: 
“Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.” cu următoarele menţiuni:
- Diferenţa calculată se va afişa în forma de Drepturi lunare
- Vă recomandăm să verificaţi fiecare salariat în parte pentru a valida corectitudinea sumei afişate.
- Formula de calcul aplicată la calculul diferenţei este:
a) Pentru categoria de personal Didactic:
Diferenţă ¼= ¼ * ( Salariul tarifar normat 2022 - Salariul Legea 250 majorat cu 2,8% dacă persoana este scutită de impozit – Compensaţii zone izolate OUG 20)
b.) Pentru categoria de personal Didactic-Auxiliar:
Diferenţă ¼= ¼ * ( Salariul tarifar normat 2022 - Salariul legea 250 majorat cu 2,8% daca persoana este scutită de impozit – Compensaţii CFP OUG 20 - Compensaţii Audit OUG 20 - Compensaţii Invăţământ special OUG 20)
c) Pentru categoria de personal Nedidactic:
Diferenţă ¼ = ¼ * [ Salariul tarifar normat 2022 - maxim( Salariul OUG 17 majorat cu 2,8% dacă persoana este scutită de impozit; Salariul 31.01.2017]
d) Pentru categoria de personal Nedidactic ISJ: 
Diferenţă ¼= ¼ * ( Salariul tarifar normat 2022 - Salariul de bază 31.07.2016)
NOTĂ! După instalarea versiunii 2.20 vă rugăm să faceţi verificări de calculul diferenţei la salariul de bază pentru toate categoriile de personal conform formulelor mai sus detaliate.

2. Aplicarea art. 34 alin. 2 din OUG nr. 114/2018 respectiv plafonarea sporurilor la nivelul lunii decembrie 2018: 
“Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

3. Implementarea elementulului “Indemnizaţie de hrană” în Statul de personal, forma Drepturi lunare cu următoarele menţiuni:
- La instalarea versiunii 2.20 noul element se va adăuga în forma de Drepturi lunare pe fiecare încadrare a fiecărui salariat cu excepţia celor aflate DOAR la plata cu ora
- Valoarea maximă acordată pe fiecare încadrare va fi: 2* 2.080/12* Norma de calcul
- Suma calculată se va putea edita în fiecare lună în Stat de personal în sensul diminuării
- Va avea valoarea zero la nivelul funcţiilor declarate că Nu sunt funcţii de bază şi / sau au Normă de cumul
- Se va plăti de la articolul bugetar 10.01.17
- In Stat de plată se va calcul în funcţie de zilele lucrate
NOTĂ! Pentru personalul didactic pensionar angajat la plata cu ora (având următoarele setări în Stat de personal: Norma plata cu ora > 0, Norma calcul = 0, Este functie de bază = Da) care ar trebui să primească indemnizaţia de hrană în limita la maxim 1 normă, se va calcula manual şi se va opera în Stat de plată / Alte drepturi / Indemnizaţia de hrană

4. Implementarea salariilor grilă aferente anului 2022 pentru personalul nedidactic

5. Implementarea salariilor grilă aferente anului 2022 pentru personalul didactic - Antrenori

6. Marcarea cu culoarea roşie în lista de Stat de personal a persoanelor care nu au salariul grilă 2022 completat
NOTĂ!Vă rugăm să semnalaţi cazurile în care salariul grilă pe 2022 nu apare setat în aplicaţia locală.

7. Implementarea parametrilor de calcul pentru anul 2019

8. Actualizarea nomenclatorului de bănci cu First Bank

NOTĂ!Nu au fost actualizate toate rapoartele!

În următoarele versiuni vor fi implementate:
- Declaraţia 205;
- Sporul de complexitatea muncii acordat personalului nedidactic din Inspectoratele Şcolare Judeţene / ISMB;
- Finalizare actualizare rapoarte.
- Alte eventuale probleme semnalate


Pentru utilizatorii care au instalate versiunile anterioare v.2.20, vă informăm că nu puteţi trimite către aplicaţia centrală state şi nici primi răspuns până nu instalaţi noua versiune (v.2.20).
 

AtaşamentMărime
Package icon EdusalSetup_2_20.zip43.89 MB