Eşti aici

Anunț BACOV-ia

STIMAȚI COLEGI PROFESORI DIN SISTEMUL PREUNIVERSITAR AL JUDEȚULUI COVASNA!

 
Vă aducem la cunoștință, că la 1 februarie 2012 se lansează cursurile din cadrul proiectului ”PROFESIONALIZAREA CARIEREI DIDACTICE – NOI COMPETENŢE PENTRU ACTORI AI SCHIMBĂRILOR ÎN EDUCAŢIE ÎN JUDEŢELE BACĂU ŞI COVASNA” – BACOV-ia cod contract POS DRU/87/1.3/S/62339, ceea ce necesită o pregătire în mai multe etape:
1.   Încheierea înscrierilor și realizarea bazei de date
2.   Stabilirea grupelor de formare pe serii, locații
3.   Elaborarea orarului pentru cursuri – la nivelul Universității Transilvania din Brașov, apoi pentru aplicații practice – la nivel local
4.   Întâlniri de instruire cu formatorii și cursanții din lotul 2 de formare – profesori, ingineri
5.   Elaborarea ordinelor de deplasare și a cataloagelor de prezență și transmiterea lor în locațiile de curs.
 
În vederea realizării acestor etape la termenele stabilite de către echipa de management al proiectului, este necasar în primul rând, să finalizăm înscrierile, care se desfășoară foarte anevoios în județul nostru. Vă punem la dispoziție situația
înscrierilor la o săptămână înainte de termenul de finalizare și vă rugăm, să reflectați, să vă asumați situația și să vă întocmiți dosarele până la termenul final: 08 decembrie 2011!
 
Pentru întocmirea dosarelor aveți la dispoziție toate formularele și instrucțiunile pe website-ul CCD Covasna și IȘJ Covasna, iar dosarele nu trebuie aduse personal la CCD Covasna, ci se pot transmite prin delegat sau poșta oficială a instituției de învățământ, cucondiția să fie complete și completate correct, conform instrucțiunilor!
 
Vă reamintim modificările intervenite pe parcursul înscrierilor:
-      Din motive obiective s-a renunțat la grupa de arte plastice, fiind constituită o grupă de istorie cu 25 de cursanți
-      De asemenea s-a renunțat la grupa de informatică și s-a constituit încă o grupă de matematică (total 50 cursanți)
-      S-a suplimentat numărul de locuri la educație fizică (total 50 cursanți) prin renunțare la o grupă de discipline tehnice (au rămas 75 de locuri pentru profesorii de educație tehnologică și profesorii și maiștri instructor de la disciplinele tehnice din secțiile de specialitate)
-      La disciplinele tehnice, spre deosebire de prevederile inițiale, au acces toate cadrele didactice care predau discipline de specialitate, indiferent de specialitate, cu condiția să aibă studii superioare și să li se elibereze în unitatea de învățământ adeverință de profesor.
 
Vă reamintim de asemenea, că programul de formare de 280 de ore se finalizează cu 90 de credite profesionale transferabile, fiind considerat program de perfecționare o data la 5 ani (prevăzut ca obligatoriu în Legea educației naționale nr. 1 din 2011)!