Eşti aici

SNAC - EDIȚIA 2023 A CAMPANIEI SOCIALE ”SĂPTĂMÂNA FRUCTELOR ȘI LEGUMELOR DONATE”

ÎN ATENȚIA TUTUROR UNITĂȚILOR ȘCOLARE IMPLICATE ÎN SNAC

 

Prin prezenta vă informăm, că în conformitate cu adresa ME nr. 32094/2023

ediția 2023 a campaniei sociale „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” va fi organizată în perioada 20 - 24 noiembrie 2023.  Campania implică strângerea de legume și fructe de către elevii voluntari SNAC şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituții sociale. La finalul campaniei fiecare coordonator SNAC va înainta Inspectoratului Școlar Județean Covasna un raport succint referitor la implementarea acestei activități în unitatea de învățământ/unitățile de învățământ implicate.

Cele trei etape ale campaniei sunt:

  • prezentarea acestei campanii, în unitățile școlare, de către voluntarii SNAC;
  • identificarea, de către fiecare unitate de învățământ implicată, a familiilor din comunitate aflate în dificultate;
  • colectarea tuturor donațiilor, constând în legume și fructe, la nivelul unităților de învățământ implicate în SNAC. Donațiile colectate vor fi dirijate către familiile aflate în dificultate. Unitățile de învățământ au libertatea de a găsi cele mai potrivite modalități de realizare a obiectivelor campaniei.

Vă mulțumim pentru sprijinul și implicarea dumneavoastră și vă încurajăm să căutați oportunități de sprijinire a rețelei de elevi și profesori voluntari din SNAC, prin proiecte cu diverse surse de finanțare. În acest sens, aveți tot suportul Ministerului Educației și toată deschiderea IȘJ Covasna pentru promovarea și dezvoltarea mișcării de Acțiune Comunitară în județ.

Cu respect, 

Bokor Attila, 

coordonator județean SNAC

 

AtaşamentMărime
PDF icon Adresa SNAC_SFLD 2023 scan.pdf297.62 KB